Tag Archive: concurs


Deși cu întârziere, revenim cu detalii despre concursul desfășurat în cadrul Filialei Județene Iași a Nevăzătorilor din România în data de 12 octombrie 2010. „Cuvioasa Parascheva în conștiința creștinilor” a fost organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”Iași și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, aceasta din urmă fiind reprezentată în juriu de pr. dr. Valentin Istrati.

Au participat 7 echipe (2 echipe de la Iași și restul din județele aparținând Regiunii Nord-Est: Vaslui, Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava) și după o confruntare aprigă, în care participanții au avut nevoie de întrebări suplimentare pentru departajare, clasamentul a fost următorul: Locul I – echipa Iași2, Locul al II-lea – echipa de la Bacău, premiul al III-lea – echipa Iași1 și mențiune – echipa de la Suceava.

Dar poate premiul cel mai mare l-au primit concurenții din partea reprezentantului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. dr. Valenti Istrati și acesta a constat într-un pelerinaj de rugăciune și închinare la sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva.

Concursul a avut ecouri și în presa locală. Pentru mai multe detalii click aici, aici și aici.

Această prezentare necesită JavaScript.

Imaginea ta contează

Tot în data de 2 octombrie şi tot la Sediul Asociaţiei Nevăzătorilor, Filiala Iaşi, a avut loc un alt concurs, de data aceasta special pentru doamne intitulat „Imaginea ta contează”. În cadrul acestei mini-competiţii concurentele au fost nevoite să treacă 3 probe:

  1. Întrebări şi răspunsuri din cartea Codul bunelor maniere astăzi (Editura Humanitas, 2005) semnată de Aurelia Marinescu;
  2. Creaţie spontană – concurentelor li s-a cerut compunerea (într-un interval de 5 minute a) unui catren pornind de la 4 cuvinte prestabilite;
  3. Proba practică – curăţarea unui cartof de mărime medie într-un timp record.

Locul I a fost ocupat de Coculeanu Jana (140 p.), locul II – Tescu Mariana (80 p.) şi locul III – Chiriac Daniela (60 p.).

Pentru exemplificare, postăm aici catrenul ocupantei locului I. Cuvintele prestabilite erau: tren, antren, bon, vagon. Ceea ce a ieşit:

Ca să merg până la Bon(n)

Căutat-am un vagon.

Dar când am ajuns la tren

Mi-am pierdut orice antren.

(Coculeanu Jana)

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi pentru un crâmpei din proba practică, click  aici.

Sâmbătă, 2 octombrie 2010 la Sediul Asociaţiei Nevăzătorilor, Filiala Judeţeană Iaşi concursul „Pe meridianele lumii”, faza pe filială.

Concurenţii înscrişi în această competiţie de cunoştinţe generale au fost nevoiţi să răspundă la întrebări din 5 domenii:

  1. Laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură (de la  înfiinţare şi până în prezent);
  2. Istoria Românilor – perioada 1 decembrie 1918 – 31 decembrie 1989;
  3. Geografia Americii de Sud;
  4. Misterele Mileniului (28 de texte reunite sub acest titlu publicate în revista Impact);
  5. Campionatele Mondiale de Fotbal: 1974-1990.

Examinatorul a fost Rădiţa Apostol, referent cultural şi sportiv, iar juriul, imparţial, a fost compus din membri ai Asociaţiei, şi nu numai: Elena Meiu, Claudia Acasandri şi Gh. Ionescu.

Având în vedere că majoritatea concurenţilor erau bărbaţi, întrebările din domeniul Campionatului Mondial de Fotbal au avut un succes răsunător… Totuşi, locul I a fost câştigat de dna Coculeanu Jana, locul II – Boeriu Petru, locul III – Ancuţa Paul şi menţiune – Ichim Valentin.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Arena CFR Iaşi a găzduit duminică, 19 septembrie 2010, competiţia de popice denumită „Cupa de Toamnă Ilie Băiaş – CFR Iaşi”, competiţie la care au participat 60 de sportivi amatori, profesionişti, veterani şi reprezentanţi ai mass-mediei locale şi naţionale. Aflată la prima sa ediţie sub acestă denumire, concursul, organizat şi sponsorizat de Clubul Sportiv CFR Iaşi şi Fundaţia „Speranţa pentru Toţi 2006” a avut patru secţiuni de participare: Cupa Presei (pentru reprezentanţii mass-media), Amatori, Profesionişti şi Veterani.

La categoria PROFESIONIŞTI locul I a fost adjudecat de Constantin Tescu, component în echipa naţională a României la nevăzători, care a acumulat un punctaj de 125 p.d., surclasându-i pe Ştefan Samson (124 p.d., locul al II-lea) şi Dumitru Penciuc senior (123 p.d., locul al III-lea).

Fotografiile vorbesc de la sine despre bucuria participării, dar mai ales, a victoriei!

În perioada 18-20 iunie 2010 s-a desfășurat, în localitatea Bacău, Festivalul-Concurs de interpretare muzicală rezervat artiștilor amatori nevăzători, faza finală. Interpreții s-au putut înscrie la una din cele două secțiuni: Muzică populară și Romanțe.

Activitățile din cadrul festivalului au avut loc la Filarmonica „Mihail Jora”, iar Filiala Nevăzătorilor de la Iași a fost reprezentată de Florin Neniță, care s-a înscris la secțiunea de Muzică populară.

Pentru un fragment din cadrul concursului: 

Această prezentare necesită JavaScript.